15 comentarii

Cogito


Iubirea adevărată, împărtășită nu doare – doare lipsa, pierderea sau neîmpărtășirea ei.

© Allure

15 comments on “Cogito

  1. ..iubirea este adevărată…dacă nu e, atunci este altceva…oricum doare periodic.

    • De acord cu tine în prima parte. Eu am punctat aspectul pentru că sunt persoane care „categorisesc” greșit drept iubire ceea ce este, de fapt, altceva…

  2. @ Drugwash: Off topic: am citit ultimele două posturi ale tale, vroiam să-ți zic și eu vreo două, dar erau ușile închise🙂 …instinctul meu îmi spune că n-ai chef de vizitatori, așa că sper să vină pickhammer-ul acela curînd😉

    • Instinctul nu te înşeală. Cînd am ceva grav de spus, o spun şi nu vreau să fie alterat de „likăieli” şi hăhăieli „pe lîngă” subiect. Axiomatic, dacă vrei. Plus că am şi probleme „reale” care m-au zdruncinat suficient încît să-mi piară poezia.

      • Thanks for your previous comment😉 Stau bine cu instinctul, din fericire; în cazul de față, mi-am dat seama că nu ești dispus la comentarii înainte și-napoi pe marginea unor subiecte vădit supărătoare. Sper ca problemele cu care te confrunți să își găsească rezolvarea în curînd (nu că și-ar găsi-o singure), pentru a-ți permite revenirea din toate punctele de vedere…de multe ori, poezia frumoasă este născută tocmai din aceste stări…
        If you need a kick, just say it – the right kind, of course😀

        • Se rezolvă cu 800 RON. Pe care nu am de unde să-i iau. De aici agitaţia.😦

          • O lucrare IT, ceva? Am văzut că te pricepi…se rezolvă cumva, vei vedea. Ai resurse.

            • Mă pricep fiindcă mi-a plăcut şi am învăţat de unul singur, că dacă aşteptam să mă înveţe alţii… Dar nu lucrez pentru nimeni, nici măcar pentru mine, cu remuneraţie – tot ceea ce fac (mici progrămele, majoritatea inutile), le ofer gratis fiindcă eu nu cred în sistemul de echivalenţă a valorii. Însă sînt singurul, iar facturile se pare că nu funcţionează pe acelaşi sistem ca mine. Şi am trecut de mult de asigurările de genul „o să fie bine”, nu mi se aplică.

  3. Pe naiba! Doare doar egoismul din noi: „De ce nu-mi răspunde la sentimente?”, „De ce nu mă (mai) iubeşte?”, „De ce m-a părăsit?”. E frustrarea aia că noi dăm ceva şi nu primim înapoi, deşi în realitate nu dăm absolut nimic, ci – culmea! – tot vrem: să fie lîngă noi 24/7, să ne facă poftele, să ne mîngîie, să una-alta. Deci noi cerem, şi ne dăm cu dosu’ de pămînt dacă nu ni se dă. Iaca, asta e iubirea pe jumătate (one way love, cum spune Agnetha Fältskog)!

    • Situația la care mă refeream nu are de a face cu mofturi, ci cu persoanele ce iubesc si nu sunt iubite, care suferă – în mod naiv sau nu – din cauza aceasta. Nu se pot condamna sentimentele sincere ale unei persoane, chiar dacă ele sunt îndreptate asupra unei alte persoane ce nu reciprochează dintr-un motiv sau altul. Ceea ce încerc mai mult să subliniez este că, de fapt, a iubi nu e deloc dureros, dimpotrivă. Se poate – și pot – divaga pe subiectul acesta tocmai pentru că e foarte elaborat, implicit pentru a-mi explica punctul de vedere si afirmația. Numai nu te enerva🙂

      • Nici nu mă refeream la mofturi. Crede-mă că sînt foarte experimentat în materia asta, altfel nu mă oboseam să apăs pe taste. Şi nu-s nervos de loc, doar că-mi place ca replicile mele să sune teatral, pentru a le accentua greutatea. Observi că nu m-am legat de prima parte, la care nu am nimic de obiectat, din simplul motiv că n-am experimentat aşa ceva vreodată.

        • Te cred, nu neg experiența ta, pe care o simt negativă din punctul acesta de vedere. Nu există obligativitate în reciprocitatea sentimentelor – nimeni nu e obligat să răspundă cu aceeași monedă; acest lucru se întîmplă sau nu, căci e nevoie de anumite (emfază pe „anumite” ) două persoane pentru ca așa ceva să se petreacă, natural, firesc, fără giumbușlucuri, rugi sau teatru. Atunci cînd am spus lipsă, mă refeream la lipsa iubirii în viața cuiva, la lipsa unei persoane care să inspire acest sentiment (zero – zilch – nada); pierderea era legată de situația tristă cînd se cunoaște iubirea, se trăiește, se gustă, dar persoana iubită moare, iar neîmpărtășirea o explicasem mai sus. Toate aceste trei ipostaze sunt dureroase în diferite feluri.
          Cînd iubești și ești iubit, păsărelele cîntă, cerul e mai albastru, fluturași, chestii…vorbește lumea😀

          • Pierderea se poate întîmpla şi fără plecarea unuia în „lumea drepţilor” – pur şi simplu ceva se „rupe” şi unul găseşte consolare pe cînd celălalt stă şi suspină cu capul în mîini şi coatele pe pervaz, caz în care intervin întrebările mele nr.2 şi nr.3.😉

            Sînt perfect de acord că nu există reciprocitate obligatorie, doar că numai la asta nu ne gîndim cînd ne „pică pata” pe cineva iar acela – cum ziceai? – zero, zilch, nada, rien, nichts, nanimo, etc. Zăngăne în „cutiuţă” doar întrebarea nr.1, over and over again…🙄

            • Întrebarea nr. 3 poate avea ca un posibil răspuns chiar întrebarea 2 – motivele, în general, se cunosc. Cîteodată frustrarea, durerea, șocul sunt prea mari pentru a le vedea și, mai ales, accepta. Iar dacă o explicație (logică, atît se poate în condițiile respective) nu există…nici nr. 2, nici nr. 3 nu își mai au rostul, căci nu poți înota împotriva curentului. În plus, fiecare din noi e construit altfel, așadar reacțiile, măsura suferinței și capacitatea de vindecare diferă. Din păcate, lipsa rațiunii – care devine secundară inimii în astfel de momente – acutizează efectul și intensitatea sa (n.r. – a suferinței)

Don't be shy, leave a reply :)

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: