4 comentarii

Fumatul interzis


Funny No Smoking sign

Un proiect de lege este propus spre aprobare în Oregon, în dorința de a transforma anunțul întîlnit de obicei pe ușile restaurantelor sau în alte locuri publice într-un fapt generalizat. Oregonul are deja în efect, alături de alte cîteva state, legea privind interzicerea fumatului în zone publice și oriunde există guri de aerisire.

Ca urmare a regulii de față, cei ce doresc a continua să fumeze vor trebui să prezinte…rețetă de la medic😀 Sunt curioasă ce ar cuprinde respectiva rețetă la rubrica „Diagnostic” și cum ar arăta Rx-ul cu recomandarea în cauză ? „5 cigarettes a day after meals ” ? („5 țigări pe zi după mese”)😆

În lipsa sus-menționatei „recomandări” medicale, cei care ar fi prinși în flagrant ar fi amendați cu frumoasa sumă de $6,250, fiind pasibili și de pînă la un an închisoare, deoarece tutunul, nicotina în fapt, ar fi considerată substanță ilegală controlată de gradul III, alături de alte droguri din această categorie care nu se pot elibera decît în baza unei rețete.

Bineînțeles că mulți se îndoiesc că această lege va fi aprobată de legislativul statului cu pricina din multe motive, inclusiv faptul că mărul interzis atrage cu mult mai mult decît cel aflat pe tarabă, la vînzare. Este știut că nici binele, nici dragostea cu forța nu se pot face, iar acesta constituie – sau va constitui curînd – un exemplu în plus. Reacția fumătorilor este previzibilă.

Eu zic că fiecare este răspunzător pentru deciziile pe care le ia în viață suportînd, astfel, consecințele lor. Liberul arbitru își are rolul său, chiar dacă nu aduce mereu decizii corecte, binefăcătoare. Cei din jur nu pot decît să ofere o părere, o sugestie, o mînă de ajutor la nevoie, să susțină sau nu o anumită hotărîre sau comportament.

Noi suntem judecătorul pentru că noi ne aplicăm sentința.

(Sursa foto: Google Images)

4 comments on “Fumatul interzis

  1. nimeni niciodata nu va putea sa interzica fumatul. nimeni. cred ca nici ciuma sau holera.

  2. În mare, da, ne suntem proprii judecători. Cel puţin teoretic, seara când ne punem în pat pentru odihnă. În restul zilei, liberul arbitru a dispărut demult. Suntem în plin proces de robotizare.

Don't be shy, leave a reply :)

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: