26 comentarii

Gangnam Style


Am căutat melodia care a făcut furori pînă la Roma după cum se vede, melodie interpretată de PSY – un artist din Coreea de Sud, cu o latură comică și o celebritate răspîndită la nivel mondial, motiv pentru care a fost numit ambasador onorar NATO și UNICEF.

De sunat nu sună rău, iar dacă nu m-aș lăsa distrasă de videoclip – care mă face să zîmbesc privindu-l pe PSY cîntînd, dansînd – aș putea să mă concentrez ceva mai mult pe linia muzicală.

Voi ce spuneți: hit or miss?

26 comments on “Gangnam Style

  1. Melodia postata de tine este un copycat realizat dupa mai multe melodii cunoscute. Esticii sunt cunoscuti pentru karaoke. Altfel nu imi spune absolut nimic. Fara a fi morocanos. Zambesc

  2. Subtil, subtil🙂 Mulțumesc, la fel și ție! Mi-a făcut plăcere😀

  3. @ Drugwash: nici o problemă, nu e grabă în a răspunde, ascultă liniștit, deși văd că se răscolesc amintiri…

    • Poţi să-mi spui liniştită „Dragoş”, răspund la numele ăsta din ’66.🙂

      Playlist-ul meu e format în majoritate din piese de genul „să-mi tai venele sau să le las să crească?” Aveam odată un amic – plecat demult timp în Italia – pentru care conta doar ca „basul” să facă bum-bum în difuzoare. Eu de cînd mă ştiu am ascultat şi interpretat versurile, mesajul. Şi m-am identificat cu acel mesaj. Superficialitatea m-a ocolit, iar asta poate fi (şi este, de cele mai multe ori) un blestem. Dar trebuie să trăiesc cu el.

      • S-a făcut…Dragoș🙂 Eu zic să le faci codițe (venele, adică)😛 Referitor la muzică – eu încerc să dau Cezarului ce-i al Cezarului, adică să iau fiece piesă așa cum e. Pornind de la premiza că nu toate sunt, bineînțeles, hituri, sunt deschisă diferitelor genuri de muzică, apreciind la unele bass-ul😀, la altele ritmul sau versurile/mesajul, la unele – totul, iar la altele – nimic.
        Lipsa superficialității nu mi se pare un blestem, dimpotrivă. Prezența ei demonstreaza ceva de care ar trebui să ne bucurăm că există🙂
        P.S. Eu sunt (vizibil) optimistă😉

        • Acum mulţi ani, am găsit undeva pe net una dintre reclamele interzise, în format video. Era o famile (vreo 4-5 inşi, părinţii şi copiii) într-o maşină şi ascultau un post radio. Piesa avea un ritm plăcut şi în scurt timp cu toţii dădeau din cap pe acel ritm.
          Din păcate, personajele erau dintr-o ţară nordică şi nu cunoşteau nici măcar limba engleză. Piesa de la radio repeta obsesiv „I wanna fuck you in the ass”, iar ei dădeau din cap şi zîmbeau satisfăcuţi, ascultînd ceva ce nu înţelegeau.
          La sfîrşit apărea comentarul, de gen „dacă vrei să înţelegi, vino la cursurile de limbi străine… bla-bla”.

          Ideea e că dacă muzica nu-mi transmite un mesaj verbal suficient de puternic, poa’ să aibă şi bas şi tot ce vrei – pentru mine e zero barat. Iar dacă mesajul e „de doi lei”, tot în acea categorie intră.

          • De aceea ascult piese în limbi pe care le cunosc🙂
            Serios vorbind, înțeleg ce spui și sunt de acord. Eu încerc să iau de la fiecare de unde e ceva de luat. Sunt, de pildă, flori care nu impresionează ca aspect vizual, dar au un parfum nemaipomenit, reptile, insecte care arată hidos, dar au un rol important în natură etc.
            Și da, articolul e despre muzică, însă comentariile sunt deschise – cu limite, bineînțeles – și pot fi deturnate🙂 Un schimb de opinii e oricînd binevenit.

            • Of, în ce risc de nitpicking intrăm… Albinele sînt esenţiale supravieţuirii tuturor fiinţelor vii (fie ele animale ori plante) şi totuşi n-am de gînd să mă fac apicultor, fiindcă îmi sînt antipatice, cu stilul lor kamikaze. Las deoparte ceea ce se situează sub un anumit procent definit subconştient de către creierul meu ca fiind minimul necesar pentru acceptare. Probabil limitele fiecăruia diferă, că de-aia nu-s oamenii clone.😉

              • Eu nu sugeram apicultura, ci doar – eventual – consumul mierii. Atît. Hai noroc!🙂

              • Cel puţin sînt consistent în antipatii: nici mierea nu-mi place!😆
                Ţuica e la loc în frigider deja. Iar Avril Lavigne încearcă să mă facă să cred că nu contează ce spui, dacă ai un ritm plăcut.🙄

                Un plăcut rest de noapte!🙂

  4. Ce subtil loveşti.🙂 N-am nimic cu Gică – „toată lumea să trăiască, numai noi să nu murim”, nu-i aşa? Respect, Gică!😆

    • 😉 Și eu folosesc replica asta – e dintr-un film românesc al cărui titlu nu mi-l amintesc acum…Respect, Gică-contra!😀

      • E deja folclor. Aş putea specula că a fost replica regretatului Jean Constantin, dar nu am alte argumente decît intuiţia. Memoria e mai mult decît şvaiţer.

        Cîtă tristeţe îmi picură în suflet acum RYU-My memory…😥

        • Of, iar ești trist? Nu ni le putem aminti pe toate și asta nu-i bai. Contează ce uităm, nu faptul că o facem😉

          • Memoria mea lucrează într-un mod foarte ciudat. De mic copil uitam chestii care mi se întîmplau cu cîteva minute/ore înainte, dar pînă în ziua de azi n-am uitat privirile alor mei cînd mă întrebau ce-am mîncat dimineaţă iar eu aveam un mare blanc şi răspundeam sincer „nu mai ştiu”.

            Tristeţea e o stare comună pentru mine, poate aşa am fost „programat”. E prea tîrziu pentru întrebări şi schimbări.

            • Deși poate părea o „placă stricată”, eu cred că nu este neapărat tîrziu dacă se vrea ceva, inclusiv o schimbare. Multe își au răspunsul, rezolvarea in noi. Suntem capabili de mai multe decît credem…deci eu zic că nu ai fost „programat” să fii trist – este o stare dobîndită, nu prescrisă.

              • Se pot produce schimbări, pe termen scurt, însă esenţa niciodată nu poate fi negată şi întotdeauna va ieşi la suprafaţă şi-şi va cere drepturile. Nu poţi înşela natura, iar eu unul nici măcar nu încerc s-o fac. Nu vreau să mă mint pe mine însumi sau pe altul.

                Sînt de acord cu tine, sîntem capabili de multe. Avem nevoie doar de mediul propice pentru a o dovedi. Dar genele care ne dictează personalitatea, întotdeauna vor prima, mai devreme sau mai tîrziu. Eterna dilemă a paharului – jumătate plin sau jumătate gol – va rămîne subiect de dezbatere între optimişti şi pesimişti. Nu putem lupta contra naturii şi ar fi complet greşit s-o facem. Cel mai înţelept ar fi să conlucrăm şi să ne folosim de experienţa fiecăruia pentru a ajunge la rezultatul optim de fiecare dată.
                Bat cîmpii. Era vorba de muzică, în articol.🙂

  5. Aş putea spune că – în general – K-Pop-ul e hit and miss, dar evident e o părere subiectivă.

    Am urmărit atît versiunea prezentată mai sus cît şi pe cea cu Hyuna leading vocal, care speram să mai „repare” un pic imaginea. Foarte puţin a reuşit s-o facă. Păcat, pentru Hyuna.

    Personal, prefer de departe J-Pop-ul. Acum cîţiva ani îmi plăcea mult Hikki (Hikaru Utada), iar mai recent am făcut o pasiune pentru piesa „Ai chuseyo” a fetelor de la SDN48 – îmi creează instantaneu bună-dispoziţie, ceea ce n-a mai reuşit decît piesa instrumentală „Love II” a lui Yuki Kajiura de pe albumul din 1996 „Shin Kimagure Orange Road – Summer’s beginning”.

    • Personal, nu prea sunt familiarizată cu genurile acestea de pop. Melodia de față e ok de ascultat în mașină, e „catchy” ca ritm, de aceea am zis ca nu sună rău, însă nu o cataloghez ca hit, așa cum văd că e considerată de multă lume. Este…cum să spun…entertaining și cam atît. O să ascult și eu melodiile de care pomenești – mulțumesc🙂

      • Totul e subiectiv, nu există garanţii că ce-mi place mie va plăcea şi celui de lîngă mine. Dar cel puţin ne mai deschidem orizonturile unul-altuia şi cine ştie la ce cultură vastă putem ajunge aşa. Urmînd trend-urile, în mod sigur vom deveni handicapaţi mintal, fiindcă asta se urmăreşte. Norocul meu că am fost născut Gică-contra.😉

        • Nici eu nu sunt genul care face sau poartă ceva doar pentru că „așa e moda” sau că așa face gloata. Da’ cu Gică ce ai, de ești contra lui?😀

          • Sorry, m-a tras ţuica de mînecă şi-am dat click de reply aiurea. Shit happens – you don’t mind, do you…?

            • Am sesizat, fără a cunoaște motivul însă. În cazul acesta…as long as that’s all it does to you, I’ll survive, thanks for asking🙂

              • Mai face şi altele… exacerbează setimentele. Am întîrziat un pic fiindcă s-a nimerit Ikanai de a lui Tamaki Koji în playlist şi piesa asta e cea mai tristă din cîte am auzit vreodată, mai ales că e legată de o anumită perioadă din trecutul meu.

Don't be shy, leave a reply :)

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: